Culture Port
Cetate

Portul Cultural Cetate s-a născut pe ruina fostului port agricol, apărut pe la 1880, pe vremea cînd grâul nu putea creşte, ca astăzi, pe asfalt şi cînd croissantul vienez se făcea chiar cu făina adusă cu vapoarele cu zbaturi din Cetate.

În 1945, portul a fost închis şi transformat în pichet de grăniceri, aventura bobului de grâu luînd o întoarsătură neaşteptată, în direcția Moscovei. Cei aproape o mie de negustori de cereale înregistrați în acest port în 1900, printre care foarte mulți greci şi evrei, au emigrat atunci sau au înfundat, mai tîrziu, alături de negustorii români, puşcăriile comuniste.

După revoluția din '89, clădirea comandamentului portului, construită de meşteri italieni, a fost devalizată de localnici şi redusă la stadiul de adăpost pentru doisprezece purcei şi două vaci. Aşa am descoperit-o eu, fără uşi, fără ferestre şi fără acoperiş, cu aerul părăginit de boieroaică de viță veche, strigînd parcă: „Ruşinatu-m-au păgînii!”.

În 1997 am reuşit să cumpăr şi să transform ruina într-o casă de creație. În loc de grâu am încercat să umplem hambarele cu sculptori, scriitori, pictori şi muzicieni, iar pentru că guvernul României lansase pe piață brandul Dracula Parc, de dragul polemicii am inițiat şi noi, pe malul Dunării, un Înger Parc.

În localitatea Cetate, vecină cu Bulgaria şi la doar cîțiva kilometri de granița sârbească, se spune că cocoşii cîntă în trei limbi – sârbă, bulgară şi română. Aşa că ideea unui port cultural multinațional s-a potrivit ca o mănuşă.

Păstrînd proporțiile, după negustorul de sclavi Rimbaud, negustorul de vin Dinescu pare un dulce copil. Aşa că nu vă sfiiți şi călcați-i pragul casei. Vă asigur că la toate evenimentele artistice de la Cetate vor participa, cum au participat şi până acum, pădurile din jur, Dunărea, vrăbiile şi ciorile – mari amatoare de cultură.

The Culture Port Cetate rose from the ashes of the former port of grains which had come into existence around 1880, back in the days when wheat couldn’t sprout out of asphalt the way it does today, and the Viennese croissant was baked with the very flour coming by paddle-steamer all the way from Cetate.

In 1945 the port was closed down and its offices converted into barracks for the border patrol, while the wheat grain unexpectedly changed its adventurous course Moscow-wards. The grain merchants registered with the port — about one thousand of them, including large numbers of Greeks and Jews — took their cue to emigrate or alternately languished away in communist prisons.

After the revolution of December 1989, the main office building of the port, designed by Italian architects, was vandalized by the locals and demoted to a shed accommodating twelve porkers and two cows. That’s what it looked like when I happened to stumble across it — sans doors, sans glass, sans roof, sans everything, with the forlorn looks of a dame of noble birth gone to seed, uttering a mute protest: ‘Alas, alack, the heathens have disgraced me!’

I was able, in 1997, to purchase the ruin and have it transformed into a haven for the arts. In the absence of grain, we’ve been trying to fill our barns with sculptors, writers, painters and musicians, and as the Romanian government was all set to market a Dracula Park, we retaliated polemically by starting an Angel Park on the banks of the Danube.

The people of Cetate, located just across the river from Bulgaria and only a few kilometers from Serbia, claim that local cocks crow in three languages — Serbian, Bulgarian, and Romanian — which makes the idea of a multinational port of culture fit the location like a glove.

All things considered, next to Rimbaud the slave merchant, Dinescu the wine merchant is but a babe in arms. So have no qualms about gracing his humble abode with your presence. I do assure you that all artistic events taking place in Cetate will be faithfully attended, as customary, by the neighbouring woods, the river Danube, the sparrows and the crows — whose propensity for culture is already proverbial.

Le Port Culturel Cetate est né des cendres de l’ancien port céréalier, apparu vers 1880, à l’époque où le blé ne poussait pas encore sur l’asphalte, et où le croissant viennois était confectionné avec la farine même qui arrivait par vapeur à aubes depuis Cetate.

En 1945 le port fut fermé et ses bureaux transformés en casernes pour les gardes-frontières, le grain de blé prenant un tournant inattendu en direction de Moscou. Les quelque mille négociants en céréales enregistrés dans ce port en 1900 émigrèrent alors ou croupirent plus tard dans les prisons communistes.

Après la révolution de ’89, le bâtiment du commandement du port, construit par des artisans italiens, fut pillé par les habitants et réduit à l’état d’abri pour douze cochons et deux vaches. C’est ainsi que je l’ai découvert — sans portes, sans fenêtres, sans toit, avec l’air abandonné d’une châtelaine de vieille noblesse criant : « Les païens m’ont déshonné ! »

En 1997, j’ai réussi à acheter et à transformer cette ruine en maison de création. À la place du blé, nous avons essayé de remplir les granges de sculpteurs, d’écrivains, de peintres et de musiciens, et parce que le gouvernement de Roumanie avait lancé la marque Dracula Park, nous avons initié sur les rives du Danube un Parc des Anges.

Dans la localité de Cetate, voisine de la Bulgarie et à quelques kilomètres de la frontière serbe, on dit que les coqs chantent en trois langues — serbe, bulgare et roumain. L’idée d’un port culturel multinational s’est donc imposée comme une évidence.

Toutes proportions gardées, après Rimbaud le négrier, Dinescu le marchand de vin fait figure d’enfant sage. Alors n’hésitez pas et franchissez le seuil de sa maison. Je vous assure qu’à tous les événements artistiques de Cetate participeront, comme toujours, les forêts environnantes, le Danube, les moineaux et les corneilles — grands amateurs de culture.

Il Porto Culturale Cetate è nato dalle ceneri dell’antico porto cerealicolo, sorto verso il 1880, all’epoca in cui il grano non poteva ancora crescere sull’asfalto, e il croissant viennese veniva confezionato con la farina trasportata dai battelli a pale da Cetate.

Nel 1945 il porto fu chiuso e trasformato in posto di guardia di frontiera. I quasi mille commercianti di cereali registrati in questo porto nel 1900 emigrarono allora o marcirono più tardi nelle prigioni comuniste.

Dopo la rivoluzione dell’89, il palazzo del comando portuale, costruito da artigiani italiani, fu saccheggiato dagli abitanti e ridotto a rifugio per dodici maiali e due mucche. È così che l’ho scoperto — senza porte, senza finestre e senza tetto, con quell’aria abbandonata di nobildonna che sembrava gridare: «I pagani mi hanno disonorato!»

Nel 1997 riuscii ad acquistare e a trasformare la rovina in una casa della creatività. Al posto del grano, abbiamo cercato di riempire i granai con scultori, scrittori, pittori e musicisti, e poiché il governo della Romania aveva lanciato il marchio Dracula Park, abbiamo dato vita sulle rive del Danubio a un Parco degli Angeli.

Nel comune di Cetate, confinante con la Bulgaria e a pochi chilometri dal confine serbo, si dice che i galli cantino in tre lingue — serba, bulgara e romena. L’idea di un porto culturale multinazionale si è adattata perfettamente.

Tutto sommato, dopo Rimbaud il negriero, Dinescu il mercante di vino è poco più di un bambino. Non abbiate esitazioni e varcate la soglia della sua casa. Vi assicuro che a tutti gli eventi artistici di Cetate parteciperanno, come sempre, le foreste circostanti, il Danubio, i passeri e le cornacchie — grandi appassionati di cultura.